Entry for July 12, 2007

Noul Carnaval

(BlogNeverLand. O ipoteză de lucru)


Lumea blogurilor este fascinantă pentru că alcătuieşte un Turn Babel care are, totuşi, oarecare logică. Nu mă refer la blogurile care sunt nişte jurnale patetice şi sentimentale în care vorbitorii storc şi ei ce pot din făptura lor (deşi chiar şi aceste bloguri îşi au sensul lor), ci la blogurile care chiar propun o discuţie, o meditaţie, o polemică, un suspans şi o urmare. Este o lume fascinantă, pentru că reintroduce carnavalul şi carnavalescul. Foarte puţini stăpâni de blog îşi dau numele real, majoritatea preferă poreclele, pseudonimele, măştile. Este o lume a identităţilor protejate, pe de o parte, ori renegociate, pe de altă parte: identitatea nu mai este una singură, subiectul devine multiplu. Marchiza polemizează cu valetul, contele, cu majordomul, poetul cu inginerul, studentul cu rectorul, şi tot aşa. Carnavalul presupune, să ne reamintim, un timp al exploziei şi al desfătării, dar şi unul al exorcizării, în care ierarhiile sociale, politice, religioase, culturale nu mai contează. În care diferenţele de vârstă nu mai funcţionează neapărat (vuvoaiala este abandonată în favoarea tutuielii, cam forţate, uneori). În care diferenţele de civilizaţie ori chiar gender nu mai contează. În care, la urma urmei, poate fi practicat inclusiv un soi de amoralism. De ce? Fiindcă lumea e dornică de show, de teatralitate, de spectaculos, de extravaganţă, de altceva. Fiindcă lumea vrea orice, dar în niciun caz să se plictisească. De aceea, măştile de blog sunt schimbate cu voluptate de seducători şi seduşi. Iar uneori, să nu uităm, este ales chiar şi un rege de carnaval.

Lumea blogurilor rediscută, de fapt, ideea de confesional, de spovedanie. Nu mai este nevoie de un duhovnic tipic, cu anteriu, întrucât blogurile au devenit, în anumite cazuri, locuri de auto-spovedanie. Nu mai este necesară spovedania clasică, în sens religios, întrucât blogurile sunt şi locuri predilecte de mărturisire, în care, însă, lipseşte ceva esenţial: lipseşte tocmai urmarea spovedaniei, curăţirea şi canoanele primite de la preot. Stăpânii de bloguri îşi sunt propriii preoţi; uneori, comentariile vizitatorilor lor au oarecare funcţie punitivă, de sancţionare ori alinare, dar nu mai mult de atât.

Nu în ultimul rând, apoi, lumea blogurilor alcătuieşte o uriaşă, încăpătoare canapea psihanalitică. Jurnalele de pe bloguri sunt în cele mai multe cazuri fie defulări, fie refulări cu urmări destul de vizibile. Stăpânii de bloguri se descarcă de frustrări, neputinţe, fragilităţi, îşi rostesc durerile şi imperfecţiunile; sau, dimpotrivă, le camuflează pe toate acestea, le neagă, le travestesc; uneori, totuşi, să nu exagerez, stăpânii de bloguri îşi expun şi bucuriile, plăcerile, împlinirile. Aceste tendinţe, toate împreună, carnavalescul, confesionalul şi canapeaua psihanalitică din imperiul deja molipsitor şi drogadict al blogurilor (BlogNeverLand) depinde de două tipuri de făpturi: de exhibiţionişti şi de voyeuri. Şi, indiferent că ne convine sau nu, într-un fel sau altul fiecare din noi trebuie să optăm pentru unul din aceste roluri. Hélas!

Anunțuri

24 răspunsuri to “Entry for July 12, 2007”

  1. cezar p Says:

    mi permit să punctez: nevoia disperată de comunicare şi comuniune. Cu ct se cştigă spre afară, cu att se pierde pe dinăuntru (nu mai ştiu cine-a zis, oricum nu e de la mine). Şi oamenii se trezesc din ce mai singuri printre alţii din ce n ce mai mulţi.

  2. Mesmeea Says:

    Singuratatea este o problema de cind lumea, nu de acum, nu de azi. Blogurile nu fac decit sa o solutioneze in mod fals. Nu e sigur, de pilda, ca un stapin de blog chiar asteapta comentariile vizitatorilor sai, astfel incit sa intre in dialog cu acestia. Se prea poate ca respectivul stapin de blog sa scrie exclusiv pentru el insusi si doar sa-si insceneze dorinta de comunicare. Si atunci chestiunea se pune in alti termeni, destul de maladivi – nu este vorba, de fapt, de un autism ramificat, multidimensional si polimorfic, in care oricum nimeni nu mai comunica cu nimeni (cacofonic sau nu)?

  3. Gabriela D Says:

    Cel mai probabil,stapanul de blog scrie exclusiv pentru sine insusi;e ceea ce am remarcat eu in scurta mea incursiune in lumea blogurilor si a bloggerilor.Trebuie sa recunosc ca mi-am facut si eu blog ,dar,in cazul meu e doar o joaca.Ma joc si invat in acelasi timp despre editare,share photos,blog settings,cast station,theme si altele care se dezvaluie pe rand.E foarte incitant,sunt stapana aici si,daca vreau scriu ceea ce nu am cui spune.Nu ma intereseaza daca citeste cineva si nici raspunsuri nu astept.Mi-am facut si cativa prieteni,dar pe forum.Forumul e pentru dialog.

  4. Mesmeea Says:

    Joaca? Fireste ca e si joaca, Si nu e deloc rau ca lucrurile stau si asa. Insa joaca, si ea, este o forma de a stirpi incomunicabilitatea si indezirabilitatea. Chestiunea este insa alta – au blogurile efect terapeutic? Sau sint niste jocuri gratuite!

  5. Sakee Says:

    Imi permit niste indoieli legate de autismul asta(kindav twisted) spectaculos. Dar nu e decat o parere

  6. muriel_the_illusionist Says:

    ehe, tot il asteptam…imi place idee cu NeverLand (hmmm, I’m from Neverland :). Poate sa semene cu un carnaval, dar la un carnaval veritabil toti participantii ar trebui sa poarte masti, costume etc., p’aici unii sunt „out”, altii sunt camuflati totalmente. nu stiu de ce, dar nu ma regasesc in niciuna dintre cele doua fapturi (roluri), cred ca sunt totusi mai multe…

  7. edith Says:

    sint de acord cu muriel in privinta rolurilor- desi daca e sa intram in lumea fictiunii despre blog a ruxandrei trebuie sa purtam una din masti… e doar carnavalul ei 🙂
    ma intrebam in timp ce citeam daca definitii atit de cuprinzatoare si pitoresti ar suferi transformari cind vorbim de generatiile pentru care lumea de dinaintea blogului nu exista; pentru care blogul si acolitii lui sint necesar trasaturi de identitate; pentru tinerii carora lumea electronica e un dat al „naturii”…
    noi- cei care am primit internetul ca pe un cadou, cu care a trebuit sa facem ceva (sa-l pastram, sa-l dam mai departe, sa-l punem pe raft pentru mai tirziu), noi recunoastem cu sentimente diverse rasturnarea carnavalesca a regulilor si categoriilor; dar ei? pentru care lumea a inceput cu categoriile rasturnate?

  8. muriel_the_illusionist Says:

    edith, ne „intalnim” iar in lumea blogurilor :). ma gandeam si eu la ceva asemanator…lumile virtuale(fictionale, electronice, sau cum vrem sa le spunem) sunt foarte reale pentru unii copii, adolescenti, tineri (chiar si pentru unii maturi!) care se pierd efectiv in lumile astea si, da, „pierderea” e veritabila, e the real thing in an unreal thing. povestea asta e mai veche, as vrea sa cred ca blogul nu mai e la fel de „periculos”. pentru cei pentru care lumea a inceput cu categoriile rasturnate e intr-adevar mai complicat, se poate foarte bine ca recunoasterea nici macar sa nu mai aiba loc…

  9. adrienne s Says:

    hello, sunt „cea de 28 de ani”, numai pt identificare am pus sintagma stim noi cui, ce ne facem cand ne aflam in acea faza in care ne sperie faptul ca suntem atat de mult facuti din cuvinte –studii de litere, meserie cu cuvinte despre cuvinte, literatura, blog? sau sa pun la singular?

  10. adrienne s Says:

    a, intalnirea de azi mi-a picat la suflet ca un pahar de vin bun baut singur(a) dupa un surmenaj depasit,… chiar daca m-a coplesit de nu am putut ingaima decat evidentze si nedelicatetzuri. saru’mana!

  11. Sharashka Says:

    vraji sefa, second life! e ultima reduta de luat cu asalt, de care incerc sa ma tin departe ca de… hmm.. al cu coarne? (de ala nu m-am prea tinut departe..). in fine, e vorba de un joc pe internet despre care am tot auzit si in care daca la un moment dat ne vom arunca, nimeni nu ne va mai scapa! teatralitatea, cum zic cei tineri si internautici, „rulz”! am citit de curand despre second life un articol in observator, scris de ovidiu draghia. si ce zice el acolo apropo de interferenta dintre real si virtual? ca cica un tip a fost dat in judecata in lumea reala pentru viol, dupa ce avatarul sau internautic si-a facut de cap cu avatarul internautic al altcuiva, impotriva vointei acelui avatar (sau acelei avataritze?!). judecatorul a considerat ca violul performat chiar in conditiile respective, de simulare pe net, a avut urmari traumatice asupra psihicului celui sau celei care se ascundea dupa masca sifonata… mie mi s-a parut absurd, dar, daca ma gandesc la comentariile de mai sus in legatura cu generatia care se naste si creste in lumea asta rasturnata, fara sa isi mai dea seama ca sta cu susul in jos si dosul indreptat spre stele, parca lucrurile incep sa capete o noima. ptr. insul nascut si crescut pe computer, masca si fara masca sunt probabil la fel de reale sau, mai bine zis, sunt asumate la temperaturi egale de implicare existentiala.

  12. Corina Says:

    (scriu pe fuga din SUA- ceva incoerenta e, sper, scuzabila)

    incredibila coincidenta!!!! jur ca, atunci cind m-am plimbat prin Venetia si am privit mastile din vitrinele magazinelor, mi-am spus ca omul (post) modern si-a inventat propriul carnaval (virtual). si ma gindeam atunci la bloguri si la yahoo messenger. in fine, n-am dus gindul mai departe. insa post-ul dumneavoastra m-a convins sa fac ceea ce imi propusesem de ceva vreme si nu ma induram (jeluiala in public era prea tentanta).

  13. Cata Says:

    Hm…mai e un joc, Sims 2 care se joaca pe calculatorul fiecaruia si cred ca se intampla cam aceleasi chestii ca si in Second Life numai ca nu e interactiv. You can be God! Si daca vreau sa distrug nu stiu cate orase (desi nu asta e scopul jocului) macar nu ma da nimeni in judecate. Daca il vrea careva…just tell me:P Mastile sunt la ele acasa!

  14. Sharashka Says:

    cata> cum ziceam, incerc sa ma feresc, ptr. ca sunt genul addictive… intre timp am mai rumegat problema si am ajuns la concluzia ca totul e o mare tampenie, totusi: sa presupunem ca am avut candva o papusa si baietelul din vecini mi-a facut-o harcea-parcea intr-o zi…. merita tarati prin tribunale parintii sai, ca sa raspunda ptr. „crima” copilului? (cu toate ca papusa imi era foarte draga, ma identificam cu ea, asa cum se identifica pruncii cu jucarelele lor preferate!) deci povestea cu acuzatia de viol mi se pare o tampenie, dar o tampenie „iluminanta”: prin ea ni se reveleaza faptul ca inca nu am parasit stadiul spaimei de fantome, de spectre. sub aparenta frivolitate cu care tratam lumea virtuala se ascund marile angoase. ma intreb cum ar fi reactionat judecatorul acela daca i-ar fi fost supus atentiei in locul nefericitului avatar cazul unei papusi tratate cu aceeasi cruzime. sa se fi trezit cu corpul dezarticulat al acesteia pe masa! oricat de desfigurata, o papusa din plastic, o jucarie de plus, niste soldatei de plumb (ah, cate crime in lumea lor!) raman totusi niste obiecte inofensive, de tot hazul. pe cand un avatar pe net… acesti frumoasi si aceste frumoase fara corp au bagat groaza in noi – adica au reinventat-o! (si mai am o intrebare: oare ce varsta o avea judecatorul cela?!)

  15. Cata Says:

    Si eu sunt genul addictive dar cateodata porcariile astea atrag extrem de tare.In ultima vreme am incercat sa nu ma mai feresc de ceea ce poate creea dependenta ci sa ma joc un pic, la urma urmei eu detin controlul si fix cand dorinta e mai mare…imi tai macaroana ca sa-mi demonstrez ca I’m the master of myself. Acuma…la faza cu taratul prin tribunale pt o papusa sau un avatar clar ca e o exagerare tampita si tin minte ca mie chiar mi-a fost distrusa o papusa cand eram mica de catre verii mei „draguti” la care eu ii ziceam Mutzunache dar nu mi-am dorit niciodata sa fie pedepsiti aspru:P
    Si judecatorul care s-a bagat intr-un astfel de caz nu-mi dau seama ce varsta poate avea, dar sigur e internet addicted ca o chestie petrecuta in lumea virtuala e musai sa fie judecata in lumea virtuala cumva, so…judecatorul addicted face legatura.

  16. Mesmeea Says:

    Am fost plecata 3 zile si nu am avut acces la Internet, asa ca raspund cu intirziere avalansei de comentarii la NeverLandBlog. Pentru Muriel – carnavalul blogurilor poate fi, la urma urmei, si doar o conventie identitara. Fireste, este riscant sa fie ingaduite doar 2 roluri, exhibitionistii si voyeuristii, dar am considerat de cuviinta sa manageriez imagistic tocmai rolurile extreme, care nu lasa loc ambiguitatii si portitzelor de iesire. Pentru Edith – da, Mesmeea, prin chiar numele ei, a propus aici un carnaval, insa este un carnaval ludic si deloc fatal (nadajduiesc). Exista si alte roluri in afara exhibitzionistilor si voyeuristilor, exista, de pilda, cusurgiii, apoi exista veshnic-tacutzii (care nu intervin niciodata si circula mai degraba aerian-ursuz printre bloguri). Si, cu siguranta, mai exista si alte categorii. Pentru Adriana – pai tocmai acesta este defectul nostru, ca, fiind facuti din cuvinte, am devenit dependentzi de acestea.
    Sharashka, in polemica ta cu Cata (Raluca) nu ma amestec, intrucit discutati prea tehnic pentru mine.
    Corinaki, fireste ca metafora si simbolul carnavalului cu aplicatzie pe lumea blogurilor este la indemina. Eu doar am formulat-o. Cu sigurantza, destui altii au gindit-o inaintea mea.

  17. Mesmeea Says:

    Am uitat sa-i raspund lui Sakee (Suzi Q). Se prea poate sa fi exagerat vorbind despre autism. Atita tot ca in ultimii ani am detectat in jur indeajuns de multe reactii de macar semi-autism…

  18. cezar p Says:

    2) M-am jucat cu SIMS2 acum ceva timp. Mi-a provocat o depresie teribila. Cred ca jocul ăsta ar trebui interzis. Se ştie : senzaţia că cineva se joacă cu viaţa mea exact ca n acel joc. Nu ştiu de ce, că nu e drept, dar mi-a făcut senzaţia că Dumnezeu să joacă cu noi axact aşa. Pentru că, pnă la EL, convenţiile sociale o fac de minune.

    2) Mă trimitea mama n grădină, vara, să adun fasole păstăi. Eu, mic eram. Şi-mi spunea: „Să nu iei din alea aţoase!” Şi nu ştiam să văd, fară ca să le rup, care sunt aţoase şi care nu. De aceea, după ce le verificam, pe alea cu „aţe” le aruncam ngropndu-le. Şi uite aşa o impresionam foarte pe mama că nu-i aduceam nici măcar una cu „aţe”. Morala? Fără morală, dar m-am gndit că se „lipeşte” contextului.

  19. Ana Says:

    Ei, da, carnavalescul lui M. Bakhtin, o lume in care aproape totul este permis… Ca orice act de creatie, bloggingul reprezinta ceva din inconstientul userului. Posteaza fiecare in blogul sau ce stie, ce poate, ce il preocupa, ori ce doreste. La urma urmei, de ce nu? E si asta un fel de mecanism de aparare, care are uneori doar rolul de a ne pastra sanatosi, cautand un refugiu din realitate.

  20. Mesmeea Says:

    Carnavalul, religios vorbind, permite aproape totul (totul e ingaduit), insa numai intrucit dupa aceea urmeaza postul, curatirea, purificarea. Mastile se amesteca naucitor, stapina si valetul (sau stapinul si slujnica) danseaza impreuna fara diferente sociale si de cultura (s.a.m.d.) numai intrucit mai apoi aceste diferente vor fi restabilite si reinitiate. Nu stiu daca acest sens al carnavalului se mai pastreaza in BlogNeverLand – eu ma refeream la un carnavalesc blogular doar in prima sa etapa, aceea de camuflare in spatele mastii, de travesti, de opacizare ludica intentionata a identitatilor. Carnavalul ca exorcizare a solitudinii, alienarii, incompatibilitatii cu ceilalti (chestiuni atit de specifice modernitatii si nu numai), dar si carnavalul ca joc pur si simplu, gratuit. Chestiunea este ca in BlogNeverLand nu se intrevede nicicum vreo curatire, vreun act ascetic ulterior. Defulare, da. Purificare, insa, nu prea.

  21. Artemis Says:

    Ma intreb daca mai tine cineva jurnal, daca toata lumea tine blog.

    Oricine tine un jurnal, traieste cu deliciosul gand ca cineva ii va citi insemnarile. Candva. Or, blog-ul, ca si jurnal online, este o carte deschisa spre citirea tuturor, mai ales daca il dai „public”. Ceea ce face, presupun, cel putin in cazul meu, ca lumea sa mai rareasca cu jurnalul. Dar ma/va intreb daca cineva poate scrie pe blog absolut totul ce scrie intr-un jurnal, de exemplu, ce gandeste cu adevarat despre un prieten, doi, trei, toti; despre oamenii (mai) sus pusi, cu care si-ar strica relatia, daca acestia ar afla ce gandesc despre ei in realitate; despre, despre, despre… You know what I mean.
    ra
    Totusi, aleg modul traditional de refulare/defulare, acea canapea psihanalitica care si-a verificat valabilitatea cu secolele: jurnalul. Un caiet gros, dictando, format A5 (si pixurile, creioanele mecanice, simple, penitele, orice o sa-mi cada sub mana).

    Ar fi putut exista blog-urile in perioada comunista?? Ar fi putut scriitori si nescriitorii sa tina un blog atunci? Nu stiu daca tineau jurnal macar? Sau si-l tineau in suflet? Cum a fost atunci? ma intreb, deoarece pana in ’89 am stiut doar sa mazgalesc cateva litere chirilice si, oricum copil fiind, aveam alte ganduri, care nu aveau nevoie de purificare si nici nu aveau de ce sa fie ascunse…

  22. Mesmeea Says:

    Pe scurt – fiindca vorbeam de carnavalescul blogurilor. BlogNeverLand nu ingaduie sinceritatea absoluta decit in cazul in care aceasta este ea insasi un travesti si o masca. Sinceritate cu picatura si pipeta (inclusiv cruzimi, pentru a soca), da, insa nu sinceritate autentica suta la suta. Este o conventie acceptata la mijloc, un pact intre cel care scrie pe blog si cel care citeste. In general, jurnalele de pe blog sunt sincere, dar moderat sincere, nu excesiv, fiindca toti suntem narcisiaci si cam grandomani… din pacate (y compris moi-meme).

    In perioada comunista nu ar fi putut exista bloguri, pentru ca nu ar fi putut functiona Internetul in Romania. Internetul ar fi fost o forma de escapism si de anti-establishment, iar acest lucru nu ar fi fost ingaduit de un regim totalitar.

    Da, jurnalul autentic se scrie de mina, cu stiloul, pixul ori creionul, intr-un caiet simplu. Pentru ca jurnalul autentic nu este pentru ochii altcuiva, ci doar pentru ochii de sine.

  23. Ana Says:

    Exista si optiunea de a-ti pastra anumite blog entry-uri private (unele site-uri pentru blogging permit asta). De asemenea, poti sa nu-ti inviti prietenii sa-ti vada jurnalul, si asa poti scrie tot ce gandesti sub anonimat (iti alegi un username si gata), numele reale ale prietenilor le maschezi cu initiale si… gata. Primesti eventual si comment-uri favorabile de la alti anonimi care gandesc ca tine.
    Mie una mi se pare mai comod sa tastez si sa creez blog entry-uri decat sa scriu de mana…

  24. Mesmeea Says:

    Eu sint acum la Venezia si m-am apucat de scris o proza despre carnaval. Asa incit cu atit mai mult BlogNeverLand mi se pare a fi o chestiune carnavalesca, avind eu acum, ca sa zic asa, deformatie profesionala „geografica”. In raspunsul meu anterior, ma refeream la carnavalesc si ca la o conventie existentiala acceptata deja de aproape toata lumea – fapturile nu mai vor sa fie doar ele insele, ci si altcineva, altceva, altfel. Iar masca este necesara in acest caz. Ca masca este din carton, lemn, piele, cauciuc, metal, pene, margele, dantela, e alta mincare de peshte. De-abia din pricina materialului din care este confectionata masca, simbolica sau nu, vorbim despre diferente si nuante.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: