Entry for June 22, 2007

(Woodstock, 1969)

Woodstock

Într-o vale cu pajişti, cu fermieri bătrânei şi bonomi, s-a strâns cândva o puzderie de pletoşi, bărboşi şi fete cu rochii largi ori blugi strânşi pe şolduri. S-au strâns să cânte şi să fumeze şi să trăiască vreo trei zile la îngrămădeală. Şi erau legaţi la frunte cu nişte eşarfe, şi-aveau dinţi frumoşi de tinereţe şi făceau sex lejer, fără inhibiţii. Unii aveau şi motociclete, alţii, ba. Şi cu toţii sorbeau vajnic din cutii de bere şi dormeau în corturi şi maşini, şi-aveau chitări, şi erau îmbrăcaţi fistichiu, şi-aveau şi prunci cu ei, şi băşti, pălării, ochelari, şi buzele proaspete, iubăreţe, şi bărbi îmbârligate, şi fetele aveau zorzoane şi împletituri în păr, la încheietura mâinii, la glezne. Even God Loves America. Şi n-aveau neapărat ruşine, şi dansau ca nişte şamani siberieni ori ca nişte păsări flamingo bete criţă, deşi erau oameni, bărbaţi, femei, fete, băieţi, copilaşi şi cântăreţi. Şi de era noapte ori zi aproape totuna era, şi-aveau pene la pălării, şi degetele îngălbenite de tutun. Luna era semilună la Woodstock, albastru hippiot, Peace and Love, locuitorii îi percepeau ca pe o veselă armată invadatoare, erau şi nu erau ciudaţi şi îşi spuneau cu voioşie Freaks. Ce străvedeau maturii, indiferent de gusturile şi de banii şi de tabieturile şi ticurile lor, era frumuseţea. De necrezut, prin ochelarii oranj se vedea oranj, prin cei verzi se vedea verde, prin cei violacei se vedea violaceu. Parc-ar fi evacuat oraşele pentru această pajişte rock, cu păr cârlionţat, cu busturile goale, era ca şi cum s-ar fi luat pulsul sonor al Americii călare pe ogari cenuşii. Aveau inele mari pe degete, chiar bărbaţii bărboşi, şi pantaloni cu modele orientale, şi o ţâră de Marijuana, venise chiar şi un guru negricios, erau acolo păroşenii încinse, sandale aproape romane, şi ritmul bătut cu tălpile pe scena înaltă de doi metri, unele unghii erau mai mari ca de obicei, ca să apese sănătos corzile chitării, răguşeli, subţirimi, fiecare cânta cât îl ţinea gura, troli şi pricolici în pijamale psihedelice, veste din piele de vacă pe piele de om, şi orga electronică gâdilind la încheieturi, şi câini slăbănogi dar simpatici veniţi cu stăpânii şi stăpânele, şi câte-un măscărici cu megafon, şi maşinile salvării pentru cei care leşinau de epuizare, şi semnul V între degete, ca două corniţe voioase de melc, şi microbuze, şi rulote, şi poliţia făcând foarte puţină ordine, He loves me – He loves me not, maimuţici concentrate pe muzica făcută-n viteză îndestulătoare, Mother Fucker, sindicalişti naivi, marxişti fără să priceapă ce-i dictatura, Swing Lord Sweet Chariot Coming For To Carry Me Home, sărituri în aer, See Me Feel Me Touch Me Heal Me cu The Who, geci cu franjuri lungi şi ciucuri, un fluture metalic pe piept sau un scarabeu pe lănţişor, chitările rotindu-se ca moriştile, ba şi cruci la gât, sindicaliştii ăştia deloc limpezi, tobele bubuind cu microfonul aruncat în aer şi chitara ruptă-n bucăţi pe scenă ori azvârlită publicului, tuleiele şi baticurile de preerie, cămăşi de cowboi şi outsideri, fără machiaj, fără ruj, părinţi care cred că ai lor copii vor merge în iad şi adolescenţi care cred că părinţii lor oricum nu vor ajunge în rai decât aiurea, şi vorbe în vânt despre înţelepciune, şi toţi nevoind altceva decât să fie ei înşişi, fără nevroze şi psihoze, ajunge o pereche de bluejeans, câteva tricouri şi un pulovăr, dar nu neapărat nişte răspunsuri aşteptate, şi lâna facială a unui guru care îl pomeneşte pe Mahatma Gandhi, America is becoming the Whole, şi rock-n-rollul de întreţinere, şi yoga învăţată la botul calului de străvezia generaţie flower-power, de la şira spinării porneşte totul, Eart Light, Water, Wind and Fire, şi Joe Cocker ca un paralitic transpirat mimând a fi o chitară cu What do I do în pantofi din steagul patriei, with a little help from my friends, would you believe in a love of a saint? Şi au venit norii, vântul, ploaia, dar bărboşii şi fetele tot n-au plecat de pe pajişte, făpturile s-au acoperit cu pungi să se ferească de umezeală, şi strigătul lor de luptă, No Rain, şi fetele-ciuperci cu sutiene sau fără sutiene de baie, ba unii au rămas chiar goi-puşcă dar cu ochelarii pe nas, era o veselie a umezelii, a mersului fără pantaloni şi pantofi, apoi concursurile de lunecuş în nămol, şi tribul hippioţilor bătând darabana în cutiile de conserve şi dansând în semitransă zglobie, şi resturi de mâncare, şi cutiile de bere ca nişte ţâşnitori, şi tihna jucăuşă a pletoşilor, Your love is on a rainbow, You are mine, I am yours, We are what we are, I go home to see my babe în ritmul demenţial al lui Ten Years After. Părinţii se temeau că Woodstock va deveni zonă de calamitate, dar n-a fost aşa, poliţiştii şi soldaţii au adus medicamente şi apă, elicopterele au plutit doar ca să-i ajute pe cei de pe pământ, nimeni n-a vrut să-i evacueze ori să-i alunge. One, two, three, What’ re fightin’ for, Don’t ask me I don’t give a damn, Next stop is Vietnam, And it’s five, six, seven, Open up the pearly gates, Well ain’t no time to wonder why, Whoopee we’re all gonna die silabisea pe înţelesul tuturor Country Joe McDonald. Da, a fost şi rahat şi halleluiah igienă, full of shit, trupuri curăţindu-se în lac în timp ce Santana ajungea prin chitara electrică la un orgasm în toată regula, şi Janis Joplin cu răguşeala ei nevrotică aproape căptuşindu-i părul, wanna take it higher? Dormind pe pături, pe mese, pe capota maşinilor, pe iarbă, portable chemical toilets şi vidanjorii maturi cu zâmbetul încrucişat, şi-apoi Purple Haze cu Jimi Hendrix, mormanele de gunoi rămase după, dar ce mai conta era doar muzica uriaşă, imensă.

Precizare:
Acest text face parte dintr-un roman cinematografic (în stil Quentin Tarantino) pe care îl scriu actualmente despre România comunistă şi postcomunistă şi în care mă ocup, printre foarte multe chestiuni, şi de fenomenul Piaţa Universităţii 1990 (pe care, în continuare, îl consider a fi singurul răstimp de graţie al României postcomuniste). Or, după mine, Piaţa U 1990 a avut (pe lângă sensul ei civic-anticomunist) o întârziată coloratură de mişcare flower-power, mixată pe o previzibilă Curte a Miracolelor, inerentă durei tranziţii româneşti. Piaţa U a fost un Woodstock mititel, retardat şi ininteligibil pentru majoritatea populaţiei, dar cu atât mai mişcător şi tulburător, cu cât nu mai era moda cu pricina. Un Woodstock românesc, sfârşit cu de-a sila în fratricid şi sânge (a se vedea mineriada din iunie 1990). Merită, oare, să scriu la romanul ăsta? Are nevoie cineva de un asemenea roman?

Anunțuri

36 răspunsuri to “Entry for June 22, 2007”

  1. muriel_the_illusionist Says:

    hell yes! dupa muzicile pe care le-am ascultat azi-noapte, textul asta merge perfect (thanks)

  2. Mesmeea Says:

    sa inteleg ce? merita sa scriu un roman cinematografic sau textul meu e doar un rasfatz de reconditionare si oblojire dupa o sesiune hard de muzica rock si psihedelica? sau si una si alta?

  3. cezar p Says:

    Sigur ca merita, tot ce scrii tu se merita, dar nu uita cine esti, impactul: ca sa le spui studentilor tai despre Piata U numai ca despre o zona a libertinajului de tip f-power e o greseala. Pt ca acesta, atat cat era, n-a fost decat unul venit dintr-o mare DISPERARE, si cam marginal, mai ales. Este exact ceea ce Iliescu vroia ca se se vada cel mai tare. Si-ti spun eu ca au fost „agenti” infiltrati sa comita exact gesturi care sa duca in aceasta directie. Aminteste-ti de influenta lui M.Eliade, cu experientele lui erotice, asupra generatiei americane de care vorbesti, dar si de acuzatia „dusmanului” de care-am zis, cea cu steagurile verzi legionare. Aminteste si de ideologul Mihai Beniuc cu doctrina huliganismului de dreapta si de cartea lui Eliade, Huliganii. Nu fac nimic, doar ca nu-s de acord cu tine ca Piata a fost o miscare de aceea! Cine a vazut ceea ce s-a intamplat acolo de la televizor, mai ales pe cea de la bulgari, asta i sa parut: o debandada studenteasca cu mult sex! Inca o data: scenele de fraternitate lirica au tinut mai mult de Cenaclul Flacara decat de Woodstock – paradoxal! Stiu ca iubesti apologetica lui A.Codrescu despre experientele maxime, dar nu spune de Piata ca a fost doar asta. Cei care-au murit acolo n-o sa le convina si o sa te bantuie! Sau iti place ca sa fii bantuita? Am vazut eu ca ai ceva afinitati cu cimitirele, no offence!

  4. muriel_the_illusionist Says:

    „hell yes” era raspunsul la cele doua intrebari (restul era pe langa) p.s. nu a fost o sesiune hard, doar o mica escapada

  5. Mesmeea Says:

    Gracias catre Muriel, dar si catre Cezar. O lamurire necesara. Nu am exclus nicidecum substratul politic anticomunist al Pietei U (doar eu insami am stat 2 zile acolo, in perioada de apogeu, la inceputul lunii mai 1990, asa ca am vazut cu ochii mei ce era de vazut si am auzit ce era de auzit). Cind am vorbit de rastimp de gratie si la acest lucru m-am referit. Textul meu se va referi mai cu seama la asa ceva, neuitind deloc, dar deloc, importanta Proclamatiei de la Timisoara ca prim document civic al unei tzari scapate macar teoretic de sub comunism. Ce explicam eu prin intermediul formulei flower-power era felul in care majoritatea populatiei nu a inteles ce s-a intimplat in Piata U si atunci, ca reactie de neintelegere si frustrare, a diabolizat fenomenul cu pricina si l-a infractionalizat (reactia principala de respingere a fost impotriva pletosilor, barbosilor, ochelaristilor – caci acestia erau banuiti a fi studenti, deci intelectuali – a fetelor imbracate nonconformist etc.). Generatia „parintilor” impotriva generatiei „copiilor”. Cind spun ca Piata U a fost un Woodstock mititel si retardat ma refer exact la atmosfera de cenaclu si agora din Piata U, nu la altceva. Lirismul Pietei U a tinut de asta. Altfel, sa nu uitam, Woodstock si chiar miscarea flower-power au avut, adesea, si un continut marxist, iar de lucrul acesta eu ma delimitez cit pot, fiindca nu am ce face cu el, nu imi foloseste, este exact pe dos fata de ceea ce urmaresc eu.
    In ce priveste remarca legata de cimitire, este cam nelalocul ei si cam nesarata.

  6. cezar p Says:

    Te rog sa ma scuzi, adevarat cam nesarata, chiar macabra. Ma aprinsesem aiurea, tu nu ai nici o vina! Dar Piata U, pt mine, e inca o rana deschisa, mai singeranda decat revolutia. Chestia este ca „dusmanii” ei tocmai in asta vroiau ca s-o transforme, si uite ca au reusit! Si raspunsul tau ma multumeste. Lasa-ma sa cred ca am contat.

  7. Malintzi Says:

    pai, scrieti-l, scrieti-l. atat vreau sa spun si eu, ca avem a mind of our own, ca tot isi facea griji Cezar…si daca tot am vazut filmul despre Piata U, pot sa-i spun ca nu am ramas in minte cu o debandada studenteasca de nici un fel (daca cei de atunci au vazut doar asta, atunci e si mai trist, macar ei ar fi putut sa ajunga acolo si sa se convinga singuri „de ce” si „pentru ce” au stau oamenii aia acolo). mie mi-au ramas in minte alte lucruri, pe care nu am de gand sa le scriu aici.

  8. Mesmeea Says:

    Piata U 1990 este pentru multa lume o rana deschisa… In „Imaginarul violent al romanilor” (ingaduinta pentru autocitare, dar nu am incotro) m-am ocupat pe indelete tocmai de sensul civic al miscarii si de adincul si legitimul ei simtz anticomunist, asa incit ar fi fost aiurea sa mi se puna in circa lucruri impotriva carora eu insami am scris multe pagini, demonstrind exact, sper, ce a fost si ce nu a fost Piata U. Dar eu am publicat aici pe blog nu un eseu, ci un fragment dintr-un roman, literatura adica, fictziune (chiar daca inspirata de realitate)… si intr-o fictziune, o stim cu totii, realitatea poate fi macar putzin altfel…
    Cind le voi proiecta studentilor mei filmul Piata U 1990, chiar daca le voi proiecta si Woodstock inainte, nu voi glosa edulcorat… Flower-power a fost o miscare cu orientare de stinga, dar in Romania miscarea a fost preluata nu cu orientarea ei ideologica confuza (cu cacofonie cu tot), ci pentru directia anti-Establishment.
    Studentii mei nu sunt deloc idioti, ci inteligenti si curiosi si sensibili (a se vedea mesajul lui Malintzi), vor pricepe…

  9. cezar p Says:

    Toti studentii din ziua de azi sunt absolut superbi, in ei ne e speranta! Avem un tineret minunat! Imi amintesc cat de „ignorant” era grupul de pe vremea mea, din care faceam parte. Cate optiuni si ce sanse au ei acum si ce ingust ne era noua orizontul atunci. Nadajduiesc ca toti sa inteleaga corect ce a fost cu Piata U, sa nu ramana prea mult la imaginile de tip f-power. Exista o delimitare, din nefericire tragica, intre cele doua evenimente aduse alaturi. Si sunt sigur ca Ruxandra va sti f bine sa ilustreze, chiar si in fictiune, artistic adica, asemanarile, dar si ceea ce le diferentiaza. Vor pricepe…

  10. Garfield I. Uberson Says:

    este nevoie de orice ar putea deschide ochii tinerilor dintre care unii nici macar nu stiu ca ar fi existat vreo piata a universitatii….

  11. Mesmeea Says:

    well, well, pai reactiile sunt bune, totusi, din toate partile, avind in vedere ca astazi e noaptea de Sinziene, ca, adica, ne sta mintea acum la chestiuni magice, nu la lucruri serioase… hmmm!

  12. cezar p Says:

    …reactiile, bune, dar nu uita de amendamentul meu, te rog!

    Iar au fost Sinzienele si eu n-am stiut? De ani buni ma preocup ca intr-o noaptea din asta sa ma duc la 12 noaptea intr-o padure, singur, ca sa vad daca mi se intimpla ceva. Ruxandra, anul viitor te rog sa-mi amintesti, sa dai un „comunicat”. Dar, probabil ca cineva are grija de mine, adica sa uit, ca cine stie ce mi s-ar putea intimpla! Problema este: e vb de ceva de bine sau de rau!?

  13. Mesmeea Says:

    Studentii mei de la Jurnalism si Litere au incercat sa ma convinga sa scriu, ziceau ei, un bestseller despre partizanii anticomunisti din munti, ca sa fac publicitate fenomenului cu pricina… fiindca mai ales tinerii habar nu au… dar trebuie momitzi printr-o forma de captatio benevolentiae (ziceau studentii mei sa utilizez tehnica lui Eco din Numele trandafirului – le-am spus ca nu mi se potriveste!). am spus atunci ca nu pot face un roman pe aceasta tema si ca am scris destule eseuri in acest sens. iar acum vaz ca m-am apucat totusi de romanul quentintarantinian despre Romania…

  14. cezar p Says:

    Nu ziceai, despre ei, printre altele, ca-s inteligenti? Poate ca din cauza ca ai devenit predictibila: normal sa-ti recunoasca stilul. Dar lor le place, despre experientele tari, sa le lectureze, nu sa le mai si traiasca. Iar tu, cu stilul tau iconic si altcumva, citindu-te, ii inveti ca le pot trai imaginativ ca si aproape perfect real (psihedelica – urasc cuvintul, e aproape o boala, nu?) Intreaba-i citi dintre ei si-ar dori sa experimenteze, fie si numai un trei zile, ca la Woodstock. Exact un concept de acest fel experimenta Nae Ionescu cu Trairismul lui (fidel, Eliade, a dus mai departe, dar umanizindu-l un pic, altfel tot un fel de boala raminea). Ca sa nu teoretizam aici prea mult: cred ca tineretul vrea sa i se spuna si altfel (de catre Ruxandra adica) cum se iubesc si se urasc romanii cei mai „normali” si, cei care-au pus piept comunistilor au dreptul la „orgasm”-ul lor, nu numai la o cruce!

  15. cezar p Says:

    Un dezavantaj sa nu mai poti modifica nimic dupa ce ai postat mesajul. As fi vrut sa tai unele cuvinte, doua, trei poate. Nu, nu pe „orgasm”! Acum, nu-mi ramine decit sa mint precum ca zarurile au fost masluite!

  16. Mesmeea Says:

    Ce are Nae Ionescu si/cu Woodstockul? Apoi eu nu le vorbesc studentilor despre realitati virtuale. Despre Piata U 1990 le voi vorbi in cadrul unui curs despre literatura si totalitarism, adica despre o realitate stricta si violenta. Nu voi face apologetica Woodstock, ci o comparatie intre flower-power american (cu orientare de stinga) si un soi de intirziat postcomunist flower-power romanesc cu orientare ideologica exact opusa, anti-stinga. De ce, oare, trebuie sa mi se faca proces de intentie?

  17. Malintzi Says:

    dl. Cezar, sunteti cumva student si nu ne-ati spus? ca prea aveti senzatia ca stiti ce vor, cum sunt si ce gandesc studentii (de acum)… Daca ar fi un Woodstock, va spun eu (as a student) ca ar fi foarte multi „studenti nebuni” care ar vrea sa experimenteze asa ceva; in privinta experientelor tari, despre care vrem doar sa citim, va inselati amarnic. Noi stim foarte bine sa facem distinctia intre fictiune si realitate, iar in privinta cartilor, a romanului de fata, in mod special, nu-l vom trece printr-un filtru etic (cum mi se pare, faceti dvs), nici nu e cazul, si nu-l vom „confunda” cu realitatea; in ceea ce priveste miscarea Piata U (cea din anul real 1990), vrem informatii clare, nu suntem naivi sa credem ca a fost un DOAR un flower-power intarziat si putem, foarte bine, sa ne (mai) documentam si singuri (cine a spus ca luam totul de-a gata?); cred ca avem nevoie de o legatura intre „acum-atunci”, fie ea si prin intermediul unui roman fictional. Pentru ca discutia asta nu se mai termina, si pentru ca, pare-mi-se, principala problema suntem noi, „saracii” studenti bulversati si foarte usor de manipulat, va spun ca, in primul rand, cartea scrisa asa, o sa trezeasca interesul tinerilor si ca foarte multi o sa afle, astfel, ca a EXISTAT evenimentul REAL Piata U (despre care habar nu au/aveam, cum spunea Sonia). Dupa, depinde de fiecare in parte …

  18. Cata Says:

    No, Domnule Cezar, trebuie sa va contrazic, mie nu imi place numai sa mi se lectureze despre experientele tari.Daca s-ar intampla ceva de genu acum, mai mult ca sigur as vrea sa si traiesc evenimentele(fie ca este vorba de miscarea anti-comunista din munti, unde cred ca as fi printre primii care ar merge) fie ca este vorba de un fenomen precum Piata U. Chiar de cand eram mica imi doream sa stau macar o zi in inchisoare „sa vad cum e” si e o chestie care nu s-a schimbat nici acum.

  19. Garfield I. Uberson Says:

    I agree with Cata. Chiar ma gandeam cum as reactiona daca s-ar intampla ceva similar… Nu vreau sa spun cuvinte mari, dar chiar as fi intre primele randuri oriunde si orice ar fi daca interesele mele s-ar intersecta cu cele ale multimii… Oricum, am o chestie – ma simt ca m-as fi nascut cateva decenii prea tarziu sa pot chiar participa (desi, poate, voi prinde si eu ceva – Sper, sper!)

  20. Sharashka Says:

    much ado about nothing… orice profesor foloseste analogii ptr. a face sa prinda chip in mintea (m)ucenicilor o abstractiune. atata vreme cat faci delimitarile pe care vraji sefa le-a si facut, nu mi se pare deloc deplasata comparatia. (mai ales ca o face cineva care a fost acolo, in piata u adica, si care, dupa cum o stiu eu pe rux, nu isi va declina nici un moment la cursuri calitatea de participant si de martor direct. asa studentii vor stii de pe ce pozitii li se vorbeste.) interesant e ca fenomenul woodstock ni se pare mai apropiat de noi si mai de inteles decat piata u…
    cata, mrs mefistofelees>va doresc sa nu vi se implineasca dorintele si sa nu aveti parte de experiente tari de genul inchisori, sa nu fie nevoie sa demonstrati anti-sistem… cred ca e mai mult nasol decat palpitant. eu una prefer sa mor ca firs, din livada lui cehov, cu senzatia ca parca nici nu am trait, decat cu senzatia ca… ohoho… am trait… prost! auch, dar cum sunt specialista pe vrajile pe dos, tare ma tem ca tocmai am facut-o lata!!

  21. Cata Says:

    Eu nu DORESC sa mi se intample, dar daca e sa fie ceva de genu nu cred ca as putea sta in casa si just watch. Bineinteles ca exista tot felul de factori de luat in consideratiune dar cel putin 90%,acum, sunt sigura de ce as face. Well, si daca vraja a prins si e si pe dos…atunci eu am sa stau in Livada lui Cehov cu un sentiment de angoasa si plictis existential:P

  22. Sharashka Says:

    cata> hehe, poate ne gasim acolo – in „livadia” – mai multi si ii tragem un chef! la asta ma bag… in rest, sa mor daca stiu ce as face daca…! eu mai degraba pornesc de la premisa ca daca s-ar pune problema unui gest eroic as da bir cu fugitii. macar asa nu risti sa fii dezamagit de tine insuti… prea tare. si mai e o cestiune: nu cred ca suferinta e musai sa innobileze. s-ar putea, din contra, sa provoace doar acreala, resentiment, uraciune. haualeu, da’ ce tare ne-am indepartat de subiect! vorba multa, saracia homoblogusului…

  23. Cata Says:

    D-apoi, cine se da inapoi de la chefuri? Chiar amu plec la un chef still hippie oare unde? Intr-o livada de visini, ciresi, meri si ceva zmeuris cu chitari si alte cele:D So…see you there!Prea tare s-a nimerit faza sa nu o scriu. S-apoi…nu as cauta neaparat suferinta innobilatoare intr-o faza de genu dar pur si simplu nu as putea sta cu mainile in san, cred ca m-as simti si mai nasol, iar…suferintele interioare sunt mai satanice. Poate ca as iesi cu multimea in primul rand pt mine si asta suna a egoism dar no, shit hapens all the time! Doamnye tine-ne!

  24. Sharashka Says:

    hihi, sunt doar o cale spre alcohol, aferim!

  25. cezar p Says:

    Dator cu un răspuns:
    Influenţa lui Eliade asupra mentalului tinerilor studenţi americani ajunsese la apogeu exact n 1968. Avea deja mai bine de 10 ani la Divinity School din University of Chicago şi majoritatea profesorilor de Istoria Religiilor din principalele universităţi americane erau foştii săi elevi. Ideile sale despre “Filozofia naturii” şi “Autenticitate” au “polemizat” eficient şi s-au pliat conform cu aşteptările conştiinţelor debusolate de acosmism. Experienţele sale din India (amintesc aici chiar şi drogurile, dar şi experienţele erotice de care Eliade n-a scris aproape deloc. mi amintesc doar cum a asistat la un experiment inedit: un tnăr se aşează ntr-o poziţie din Kamasutra ntr-un lighean cu apă – iar apa dispare ncet!); tehnicile sale tantrice erau deja binecunoscute ncă din perioada europeană. Se ştie că a fost primul savant care a scris “politically correct” despre yoga şi studiul acesta a contribuit substanţial atunci cnd a fost invitat să ţină cursuri la Chicago. Se vorbea de “guru”, de marele indianist, chiar de yoghin etc. Se cuvine argumentat. nsă, aici şi n cteva rnduri mi-ar fi imposibil. Doar punctez: Inainte ca The Beatles să viziteze India, n 1968, o făcuse Eliade n anul 1931, culmea tot la ashramurile de la Rishikes, iar “cursurile” despre meditaţia transcedentala si tantrism la care a participat bitălşii le asimilase şi Eliade, dar cred că mai eficient, dovadă este parcursul său ştiinţific. Iar imnul hippiot, All You Need Is Love, a fost compus imediat după India, dacă nu chiar acolo – nu ştiu! Şi frumoasa teorie a lui Eliade anume “iubirea o tehnică a realului”, care mai trziu s-a transformat n “instrument”, de unde a rezultat şi “folclorul ca instrument de cunoaştere”, nu sunt dect idei de-ale lui Nae Ionescu. n 1927, la Bucureşti, Eliade, la fel ca Haşdeu, făcea apologia virilităţii, iar cei doi savanţi sunt singurii din istoria literaturii romne acuzaţi de pornografie. Lasă că, cel puţin la Eliade, se referea la o virilitate a spiritului, important este că o demitizare a sexualităţii era evidentă. Cel mai bine a vorbit Şerban Cioculescu, care-l numea “strălucitul exponent” al unui “tineretul ardent – fii ai soarelui cel negru” – dacă mi amintesc bine!

    Şi toate acestea din cauza lui Nae Ionescu! Pentru că existenţialismul lui, ca doctrină, nu prea are legătură cu cel al lui Camus, de aceea unii l-au numit, n deriziune, “trăirism”. Dar eu plusez acum şi-i mai zic şi “libertinaj”, iar Culianu l-a mai denumit şi “vitalism”. Nae Ionescu şi ndemna studenţii să trăiască plenar, să nu se dea n lături de la nici o experienţă, mai mult, să “caute” (quest) senzaţii noi şi să le experimenteze (nu zic că şi tu faci la fel, acum!). Ce nţelegea tineretul anilor 30 prin acest “trăirism” e o altă poveste, dar lesne de nţeles!

    Aşadar, dacă poţi fi de acord că Eliade a polarizat vreun pic mişcările de tip flower-power din America anilor 70 (dosarul său politico-american, de care s-a făcut atta vlvă, cred la această potenţă făcea cercetare şi nu la trecutul său legionar, fiidcă, altfel, ieşea la iveală), atunci trebuie să-i fie recunoscut “mefistofelicului” de Nae Ionescu influenţa asupra celui mai mare istoric al religiilor. Se ştie, una dintre calităţile lui Eliade a mai fost şi fidelitatea, iar de doctrina lui Nae Ionescu nu s-a dezminţit.

    Aşa că, doamnă Rux, cum văd că ţi zic studenţii tăi dragi, care văd că ţin la tine foarte dezinteresat sic! (nu cumva le treci cam multe cu vederea?), pt un proiect de acest gen chiar te contactasem mai odinioară, pe email. Mă bucur că am avut prilejul să-ţi scriu, aici, exact despre!

  26. Sharashka Says:

    cezar p> trebuie sa va dezamagesc – eu nu mai sunt cam de multisor studenta d-nei cesereanu. si mi-am castigat cu mari eforturi dreptul de a-i spune „rux”, asta pe vremea cand terminasem de ceva vreme facultatea aceea, in care mi-a fost profesoara (nu, nu la litere, ci la teatru). deci partea cu prietenia dezinteresata si restul eu as spanzura-o intr-un copac, sa-i fie leganarea lina si codrul aproape….

  27. Cata Says:

    Well, well, well, din pacate/fericire nu au fost alcohoale, numai o chitara si ceva tigari si asta probabil din cauza unei mici vraji pe dos:P

  28. Mesmeea Says:

    Ceea ce am afisat eu pe blog este un fragment de proza, drept care aceasta polemica este fortzata si atzoasa (desi nu neg in totalitate dreptul ei la existentza)… atita timp cit punctul de plecare nu a fost un eseu, un studiu stiintific, o teorie. Trebuie sa ma astept de acum inainte ca, daca scriu empatic despre vrajitoare, sa si fiu arsa pe rug? Sau se va intelege, si mai neavenit, ca ii calauzesc pe studenti spre vrajitorie? Apage! Si kaput. De-acum nu mai am de gind sa zic nicio vorbulitza pe marginea celor de mai sus (Woodstock, Piata U 1990, etc.). Iar de rastalmacitori si cautatori de nod in papura (oricit ar fi inteligenti) sint satula peste poate.

  29. Sharashka Says:

    cata>aaaa…. posibil… noi stim cand facem vraja, de bine-de rau, dar nu stim cand ea va lovi, unde, cand si pe cine… dar am asa o banuiala, ca o mica invidie a clocotit in mine cand am auzit de o petrecareala ce s-a petrecut fara mine…

  30. Garfield I. Uberson Says:

    petrecareala cu multe sforaieli, as zice… 🙂

  31. cezar p Says:

    Sper că nu s-a supărat cineva pe mine: ntradevăr, nu e locul aici de-o polemică cu zgrci; eu s ăla care-a intrat c-o talpă, ca la foot-ball, mă ploconesc acum cu toate minile. Dar n-am fost cu intenţia de-o critică asupra pedagogiei. Pur şi simplu am valsat serios pe-o muzică de tango, neştiind nici una nici alta. Mi s-a mai ntmplat cnd am contactat un critic literar să-mi scrie o prefaţă care, confundndu-mă cu un director de editură m-a bălăcărit că nu-ş ce datorii avea respectiva. Pentru că admiraţia mea pt felul cum şi ce scrie doamna Ruxandra e aşa de mare nct am devenit circa inopinant prea serios. Probabil că trebuia ca la intrarea n domeniu să cnt „daţi-mi vasul cu trei cercuri” şi atunci dialogul nostru nu mai devenea aşa de ncordat. Eu sper ntr-o mpăcare rapidă n formă şi fond, avnd n vedere că nu-s chiar aşa de aţos: Ştiu să cnt la muzicuţă! Iar o dată pe lună mă-mbăt aiurea şi-s avid de noile vrăjitorii de pe piaţă!

  32. Mesmeea Says:

    Unii amici mi-au scris pe mail si mi-au comentat acolo ntructva textul despre Woodstock (iar nu aici, pe blog). Şi cineva mi-a făcut observaţia că n cntecul fredonat cu succes de Country Joe McDonald lipseşte cifra 4 (four). Ei, bine, aşa este, dar cifra cu pricina lipseşte, fiindcă aşa a dorit Joe nsuşi, ntruct n cntecul său fredonat n trombă la Woodstock pur şi simplu se trece direct de la 3 (three) la 5 (five)… a de vedea refrenul citat n textul meu: One, two, three, What’ re fightin’ for, Don’t ask me I don’t give a damn, Next stop is Vietnam, And it’s five, six, seven, Open up the pearly gates, Well ain’t no time to wonder why, Whoopee we’re all gonna die. Nu am habar de ce Country Joe McDonald a sărit peste cifra 4 (four)… dar cu siguranţă nu a fost vorba de vreo chestiune magică…
    Pe de altă parte, trebuie să mi fac o mea culpa succintă: abia acum am aflat de festivalul de rock-pop de la Monterey din 1967… Pentru romanul meu, nsă, era esenţială raportarea la Woodstock, ntruct fenomenul Piaţa U 1990 se petrece la douăzeci de ani după Woodstock…

  33. Micaela Says:

    ajung la spartul targului numai din motive obiective, dar tot as mai zice oareshce, de fapt as apasa ce spunea rux cateva comentarii mai sus: oricat de neo-marxist in ideologie (desi, totusi, mai degraba pe o filiera existentialista decat altfel), woodstockul insusi a avut si o componenta non-lubrica prea usor trecuta cu vederea. e vorba de manifestul anti-tehnologizant care coagula toate mesajele flower-power, pana la urma marcand tot intoarcerea la o forma de libertate cat se poate de importanta. in felul asta, raportul de gen-specie dintre piata universitatii si woodstock parca se inverseaza…

  34. Mesmeea Says:

    interesaaaaant ce spui, Misha, a propos de raportul gen-specie.

  35. Cata Says:

    In legatura cu lipsa cifrei 4 din refren: poate ca „for” din „What’re fighting for” tine loc de 4. I don’t know…

  36. Mesmeea Says:

    Ia te uita ce intuitzie iscusita! poate ca lucrurile stau chiar asha in ceea ce priveste absentza cifrei 4 din cintecul lui Country Joe McDonald!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: