Entry for May 20, 2007

(colaj de Alexandru Pecican)


ruxandra cesereanu



poliţista psihedelică



dacă sunt prinsă într-un vârtej cu urzici şi mătrăgună

doar cu dinţii m-ar putea scoate un câine cu limba de frate mort

doar cu labele m-ar putea lovi mângâia îndoi

pe sub scara cu îngeri un licurici turbat

sfârşitul unui tunel în gâtlej e un inel cu diamant pe degetul mic de la picior

mă-nvârt doar într-un picior de carne

ciucurii au intrat puţin în transă

nişte vene aruncate-n pubela unui miliardar cu furnici telescopice

ar trebui să-mi zornăi brăţările de la glezne şi să strig evohe

s-arunc cuţitele la naiba-n praznic

şi să-mi strig fii poliţistă psihedelică

fii panteră neagră cu maxilarul în extaz

fii o fereastră spartă cu cioburile în levitaţie

beau cidru şi mă gândesc la porii drogaţi ai lui elvis presley

la pantalonii lui zburători care ştiau să spună foarte frumos noapte bună

eu ştiu să spun doar bună dimineaţa către odăile cleioase ale demenţei

cu firişoare despicate-n insomnii

oasele mele fac hauhau deşi unii cred că-s de lupoaică singuratică

jivină prelungindu-şi botul spre steaua polară

spre un ospiciu cu gărgăuni deşiraţi slăbănogi

iuhuuu sunt prinsă-n vârtej tornadă-s cu cercel în buric

prichindei alungaţi din creier răcnesc dulce-amar

stâlcind logodna unei sore vitrege cu fratele ei vitreg

uneori mă joc pingpong cu ceea ce nu simt

cu ceea ce nu gândesc cu ceea ce nu trăiesc

uneori am o scoică uriaşă pe gură

ca şi cum două sexe de acelaşi fel s-ar scuipa cu furie şi neîndestulare

uneori o voce de bărbat e ţiparul coborând din creier în sus

de parcă ascensoarele unui zgârie-nor ar fi luat-o razna

iar maşiniştii hrăniţi cu diazepam şi-ar face cruce cu smocuri de păr

uneori poliţista psihedelică din mine vrea să năruie cărţile de joc şi ulei

uneori muzica sferelor e prea înverşunată ca să mai aibă gust de sânge spaniol.



Precizare
:

Am scris acest poem tot pe muzica produsă de formaţia Muse (precum poemul cântecel (de dragoste), prezent şi el pe acest blog), anume pe albumul Black Holes and Revelations, într-o stare indusă de dereglare a simţurilor.

Anunțuri

Un răspuns to “Entry for May 20, 2007”

  1. z Says:

    ce mi plac astrea fara punctuatie. se pot citi in toate felurile si geometriile (vertical orizontal sincopat).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: