neworlineala (3)

Găsim chiar și un magazin de antichități Voodoo: deși vechi, păpușile de aici sunt tot kitsch, sincretismul religios se dovedește riscant estetic în zonă, doar măștile din lemn și mărgele par mai șlefuite, în rest ne săturăm de platforme cu cioburi de oglindă și sticlă colorată, pipe de prosperitate, Iisuși anamorfotici, capete și gheare miniaturale de aligatori, cranii metamorfice, brățări-amuletă!   În zona Decatur a orașului intrăm într-un magazin retro de muzică unde tronează Ummagumma pinkfloydiană și un disc de Led Zeppelin. Îmi cumpăr originalul Grace al lui Jeff Bucley, deși îl am acasă copiat clandestin de un prieten.  În pub-urile de pe Bourbon Street se cântă rock în draci și lumea dansează. Ne oprim la blues-urile rock din anii șaptezeci. Panorama de pe stradă e stridentă, o umanitate excitată la culme sau măcar dornică de excitație. New Orleans e și un mare oraș al cărnii, al trupului în etalare programatică.

(Imaginile sunt de pe Bourbon Street ziua și noaptea)

Atmosfera din pub-urile arhipline de pe Bourbon Street e aproape ca în concertul de mai jos, cu “atleții” rock Mick Jagger și Tina Turner ! (Am trecut și noi prin astfel de locuri vijelioase, dar ne-am oprit într-unul mai silențios și mai golaș, ca sa putem asculta muzica pe îndelete, deși ne-am bâțâit pe scaunele înalte, dornici de dănțuit.)